am experimentat tot ce imi doream sa fac si am trait enorm intr-un singur an. un an al calatoriilor, un an al bucuriilor si un an al unei dureri cumplite, dar si un an al unei vesti extraordinare.
in iulie am parcurs un labirint in care intrasem de cativa ani si in care ma gasesc, dar simt ca am lasat in urma multe ziduri si ca dumul se bifurca intr-un mod miraculos de frumos.
totul a inceput cu o experienta absolut fabuloasa- Teatru labirint, ca metoda de educatie non-formala, metoda pe care am experimentat`o la Portita ( iulie 2010).
Am intrat intr-o camera intunecata primul contact a fost cu niste intrebari ce au sapat adanc in mine. de ce mi-e dor cel mai tare din copilaria mea? de dealurile de langa Blaj pline de garofite si campanule si cum ma rostogoleam pe razoare. de faptul ca la bunici era atata libertate si de La Medeleni.
Am intrat intr-o camera intunecata primul contact a fost cu niste intrebari ce au sapat adanc in mine. de ce mi-e dor cel mai tare din copilaria mea? de dealurile de langa Blaj pline de garofite si campanule si cum ma rostogoleam pe razoare. de faptul ca la bunici era atata libertate si de La Medeleni.
dupa ce mi-am analizat relatia cu parintii si bunicii, si mi-am dat seama ca imi ador viata asa haotica cum este, ca nu vreau cu adevarat sa devin incadrata, insablonata, organizata,
-ele trebuie să fie trăite
Nu trebuie mai ales să înţelegem,
-trebuie mai ales să fim!
am ales sa fiu!
dupa camera intunecata a urmat un drum alaturi de palarierul cel nebun pe picioroange si un iepure de Martie cam scortos. M`au intrebat cati ani am, iar raspunsul lor nu i`a satisfacut si repede repede m`au convins ca am 2 ani si ca de aici incepe o noua etapa.
M`au dus intr`o incapere plina de zgomote si am fost infascata de niste maini si legata la ochi si pasata in batele mai multor iele nebune care n`au avut alta treaba decat sa imi urseasca si sa ma stranga in brate. Am simtit o gramada de energii, eram cumva speriata si fascinata in acelasi timp, iar la sfarsit dupa bolboroseliile lor, care erau cumva de bine, una dintre ele m`a strans tare si mi`a spus sa fiu fericita si mi`a pus mana intr`o manuta mica si calda. Am avut tentatia sa imi dau legatoarea de la ochi, dar gandul de a ma lasa condusa neconditionat de un copil si de a ma increde in el si in drumul pe care il alege a fost mai puternic. Antonia, o fetita cu o voce ragusita, a fost cea mai buna calauza. M`a condus incet si mi`a vorbit despre joc pana la un loc pe care nu il remarcasem in zilele anterioare. Am simtit un balansoar si am inceput sa ma dau fericita si sa vorbesc cu Tonia. I`am cantat un elefant, pana am ajuns la 10 si au fost cele mai frumoase momente. Nimic nu ma grabea si gandul ca un copil ma priveste, fara ca eu sa il vad, m`a facut sa imi dau frau liber bucuriei mele. Tonia mi`a zis apoi: "e tarziu, trebuie sa mergi mai departe!" si m`au infascat alte maini si m`au aruncat in ceva ce cred ca era o roaba si o voce imi canta " hai la groapa cu furnici, ba e aici ba nu`i aici!"
In final roaba s`a rasturnat cu mine in nisip si auzeam putin mai departe marea. Mana mi`a fost asezata pe un fir, pe care cumva simteam ca trebuie sa il urmez iar la o distanta mica de mine se auzea zgomotul unei castaniete. Din cand in cand gaseam cate un saculet cu scoici, era ca si cum gaseam un tezaur. La sfarsitul firului, eram chiar in fata marii, simteam aproape valurile venind spre mine. Am ramas putin si am ascultat si am decis ca drumul nu se poate termina asa, n`avea niciun sens. Am intrat incet in mare, imbracata, si m`am aruncat si am inceput sa inot- tot timpul legata la ochi. Era atat de frumos, parca as fi inotat in lapte, am simtit o stare de liniste si fericire. Ma si gandeam ca trebuie sa fie frumos sa o termini asa. Auzeam departe deja castanietele care erau tot mai agitate si mi`am zis- totusi e un joc, hai sa nu le dau emotii organizatorilor. M`am reintors dupa clinchete si cand am iesit din mare, doua maini m`au invesmantat intr`o patura si m`au asezat cu blandete pe jos si m`au intins, punandu`mi mainile pe piept. In mintea mea asta era sfarsitul End of story, culmea e ca nu eram trista, ma si gandeam "cand iti vine sfarsitul dupa o viata frumoasa, poate iti pare rau ca se termina". La mine era o stare de liniste si bine si am ramas o jumatate de ora meditand, In timpul asta auzeam cum alti participanti erau pusi aproape de mine si unii se ridicasera imediat.
Mi`a placut teatrul labirint ca joc si experienta. Punctele cheie au fost in mintea mea aparitia copilului si aruncarea in mare.
In august, desi trebuia sa fac cu o prietena Camino de Santiago, in ultimul moment m`am razgandit, iar noi doi am plecat in Portugalia. Acolo am aflat ca aruncarea mea in mare nu fusese intamplatoare. Tatal meu avea sa fie gasit pe o plaja de la Ostia, dupa ce il adusese marea. Gestul lui a fost unul constient si nu era urmarea unui joc sau a unei experiente senzoriale.
In septembrie a venit o noua bifurcatie, vestea ca am sa vad lumea prin ochii unui copil ce urma sa vina.
Acum Tudor are un an si abea acum mi`am gasit puterea sa scriu despre ce mi s`a intamplat, cum teatrul labirint avea sa ma pregateasca pentru ce urma sa vina cu atata forta in viata mea.
dupa camera intunecata a urmat un drum alaturi de palarierul cel nebun pe picioroange si un iepure de Martie cam scortos. M`au intrebat cati ani am, iar raspunsul lor nu i`a satisfacut si repede repede m`au convins ca am 2 ani si ca de aici incepe o noua etapa.
M`au dus intr`o incapere plina de zgomote si am fost infascata de niste maini si legata la ochi si pasata in batele mai multor iele nebune care n`au avut alta treaba decat sa imi urseasca si sa ma stranga in brate. Am simtit o gramada de energii, eram cumva speriata si fascinata in acelasi timp, iar la sfarsit dupa bolboroseliile lor, care erau cumva de bine, una dintre ele m`a strans tare si mi`a spus sa fiu fericita si mi`a pus mana intr`o manuta mica si calda. Am avut tentatia sa imi dau legatoarea de la ochi, dar gandul de a ma lasa condusa neconditionat de un copil si de a ma increde in el si in drumul pe care il alege a fost mai puternic. Antonia, o fetita cu o voce ragusita, a fost cea mai buna calauza. M`a condus incet si mi`a vorbit despre joc pana la un loc pe care nu il remarcasem in zilele anterioare. Am simtit un balansoar si am inceput sa ma dau fericita si sa vorbesc cu Tonia. I`am cantat un elefant, pana am ajuns la 10 si au fost cele mai frumoase momente. Nimic nu ma grabea si gandul ca un copil ma priveste, fara ca eu sa il vad, m`a facut sa imi dau frau liber bucuriei mele. Tonia mi`a zis apoi: "e tarziu, trebuie sa mergi mai departe!" si m`au infascat alte maini si m`au aruncat in ceva ce cred ca era o roaba si o voce imi canta " hai la groapa cu furnici, ba e aici ba nu`i aici!"
In final roaba s`a rasturnat cu mine in nisip si auzeam putin mai departe marea. Mana mi`a fost asezata pe un fir, pe care cumva simteam ca trebuie sa il urmez iar la o distanta mica de mine se auzea zgomotul unei castaniete. Din cand in cand gaseam cate un saculet cu scoici, era ca si cum gaseam un tezaur. La sfarsitul firului, eram chiar in fata marii, simteam aproape valurile venind spre mine. Am ramas putin si am ascultat si am decis ca drumul nu se poate termina asa, n`avea niciun sens. Am intrat incet in mare, imbracata, si m`am aruncat si am inceput sa inot- tot timpul legata la ochi. Era atat de frumos, parca as fi inotat in lapte, am simtit o stare de liniste si fericire. Ma si gandeam ca trebuie sa fie frumos sa o termini asa. Auzeam departe deja castanietele care erau tot mai agitate si mi`am zis- totusi e un joc, hai sa nu le dau emotii organizatorilor. M`am reintors dupa clinchete si cand am iesit din mare, doua maini m`au invesmantat intr`o patura si m`au asezat cu blandete pe jos si m`au intins, punandu`mi mainile pe piept. In mintea mea asta era sfarsitul End of story, culmea e ca nu eram trista, ma si gandeam "cand iti vine sfarsitul dupa o viata frumoasa, poate iti pare rau ca se termina". La mine era o stare de liniste si bine si am ramas o jumatate de ora meditand, In timpul asta auzeam cum alti participanti erau pusi aproape de mine si unii se ridicasera imediat.
Mi`a placut teatrul labirint ca joc si experienta. Punctele cheie au fost in mintea mea aparitia copilului si aruncarea in mare.
In august, desi trebuia sa fac cu o prietena Camino de Santiago, in ultimul moment m`am razgandit, iar noi doi am plecat in Portugalia. Acolo am aflat ca aruncarea mea in mare nu fusese intamplatoare. Tatal meu avea sa fie gasit pe o plaja de la Ostia, dupa ce il adusese marea. Gestul lui a fost unul constient si nu era urmarea unui joc sau a unei experiente senzoriale.
In septembrie a venit o noua bifurcatie, vestea ca am sa vad lumea prin ochii unui copil ce urma sa vina.
