intimitate

cel mai bine am inteles notiunea de intimitate cand am vazut imaginea unor femei discutand. prima oara m-a frapat acum vreo doi ani, cand mi-am vizitat o prietena in casa parintilor ei. la un moment dat, fara sa vreau, am surprins printr-o usa intredeschisa imaginea lui Laure vorbind cu mama ei. era atata caldura si se priveau cu atata dragoste, erau doar ele si altceva nu mai exista in jurul lor. era prima data cand am vazut profunzimea unei relatii. in acel moment am avut un sentiment de strangere de inima, niciodata nu mai vazusem acest tablou, in care o femeie de o eleganta rafinata isi privea fiica rebela cu care nu era de acord in multe privinte, cu atat de multa dragoste. pentru mine a fost o surpriza sa o vad pe Laure, care e o femeie genul foarte masculin si foarte stridenta, transfigurata. in momentele in care era in preajma parintilor, era cu totul o alta persoana si nu la modul fals si ipocrit. aproprierea mamei parea sa o transforme, sa ii ofere o feminitate pe care nu o mai vazusem la ea.

a doua oara, acest tablou al intimitatii l-am surprins intre doua prietene pe care le-am fotografiat. fotografia nu e una clara si reusita, insa imaginea apropierii si a legaturii dintre ele se vede. aceasta imagine am vazut-o numai in Franta, femeia delicata si eleganta in atitudine si simplitate care se apleaca asupra relatiilor cu adevarat profunde, fara ca intre ea si cealalta sa existe vreun spirit competitiv, care nu au nimic de demonstrat si care se daruieste in intregime cu deschiderea omului care nu a cunoscut nicicand sentimentul tradarii.

multumesc Helene, multumesc Karline

despre ce nu-mi place sa vorbesc

in general, sunt putine subiecte pe care le evit, iar atunci cand cineva le abordeaza ma arat interesata, raspun evaziv si apoi incerc sa gasesc ceva de care sa ma agat si sa indrept discutia spre ceva mai amuzant.

ma irita sa vorbesc despre propriile mele credinte religioase, este o optiune intima, iar intrebari de genul daca cred in Dumnezeu, daca merg la biserica sau daca ma spovedesc ma fac instant alergica la persoana care mi le-a adresat.

nu-mi place sa vorbesc despre viata mea sexuala si mi se pare trivial sa abordezi acest subiect cu cineva cu care nu ai un grad de intimitate foarte ridicat, sau informatia pe care incerci sa o obtii nu este in scopuri terapeutice.

evit sa vorbesc despre bani si sunt in stare sa intorc spatele cuiva care indrazneste sa ma intrebe despre situatia mea financiara sau incepe sa mi se laude cu realizarile sale.

foarte rar raspund intrebarilor privind emotiile si sentimentele mele, imi place sa le exprim iar vorbaria pe tema aceasta nu ar face decat sa le goleasca de continut.

pana la urma sunt lucruri de bun simt, nu cer prea multe celor din jurul meu, doar sa nu-mi raneasca sensibilitatea.

in ultima vreme ma simt agasata de femeile devenite mame, care vor cu tot dinadinsul sa imi povesteasca de plozii lor si de marile realizari si framantari metafizice si intelectuale ale micilor mutanti. percep aceasta forma de supraexpunere a copilului ca fiind o agresiune indreptata direct spre copil, dar si spre ceilalti. tot atat de tare ma enerveaza discutiile nesfarsite despre sarcina si despre cat de minunanta e aceasta perioada. toata lumea se asteapta la un singur tip de reactie fata de aceasta perioada, fericirea exhibata ca in reclamele comerciale, iar starea mea de normalitate, sau faptul ca nu prea vorbesc despre asta nu face decat sa dezamageasca .

mi se pare firesc si decent sa imi traiesc in intimitate impreuna cu cei foarte apropiati emotiile si starile. din cauza acestui mod de a gandi si a simti sunt catalogata ca fiind infumurata si distanta. ma simt bine cu aceasta eticheta, pana la urma ii tine la distanta pe cei dornici de amanunte.

Unii au senzatia ca daca iti cunosc detalii din viata te si cunosc.