Anul labirint sau despre Teatro de los sentidos

2010 a fost anul Labirint, cel mai interesant din viata

am experimentat tot ce imi doream sa fac si am trait enorm intr-un singur an. un an al calatoriilor, un an al bucuriilor si un an al unei dureri cumplite, dar si un an al unei vesti extraordinare.

in iulie am parcurs un labirint in care intrasem de cativa ani si in care ma gasesc, dar simt ca am lasat in urma multe ziduri si ca dumul se bifurca intr-un mod miraculos de frumos.

totul a inceput cu o experienta absolut fabuloasa- Teatru labirint, ca metoda de educatie non-formala, metoda pe care am experimentat`o la Portita ( iulie 2010).

Am intrat  intr-o camera intunecata primul contact a fost cu niste intrebari ce au sapat adanc in mine. de ce mi-e dor cel mai tare din copilaria mea? de dealurile de langa Blaj pline de garofite si campanule si cum ma rostogoleam pe razoare. de faptul ca la bunici era atata libertate si de La Medeleni.

dupa ce mi-am analizat relatia cu parintii si bunicii, si mi-am dat seama ca imi ador viata asa haotica cum este, ca nu vreau cu adevarat sa devin incadrata, insablonata, organizata,

Nu trebuie înţelese sentimentele,

-ele trebuie să fie trăite

Nu trebuie mai ales să înţelegem,

-trebuie mai ales să fim!

am ales sa fiu!


 dupa camera intunecata a urmat un drum alaturi de palarierul cel nebun pe picioroange si un iepure de Martie cam scortos. M`au intrebat cati ani am, iar raspunsul lor nu i`a satisfacut si repede repede m`au convins ca am 2 ani si ca de aici incepe o noua etapa. 
M`au dus  intr`o incapere plina de zgomote si am fost infascata de niste maini si legata la ochi si pasata in batele mai multor iele nebune care n`au avut alta treaba decat sa imi urseasca si sa ma stranga in brate. Am simtit o gramada de energii, eram cumva speriata si fascinata in acelasi timp, iar la sfarsit dupa bolboroseliile lor, care erau cumva de bine, una dintre ele m`a strans tare si mi`a spus sa fiu fericita si mi`a pus mana intr`o manuta mica si calda. Am avut tentatia sa imi dau legatoarea de la ochi, dar gandul de a ma lasa condusa neconditionat de un copil si de a ma increde in el si in drumul pe care il alege a fost mai puternic. Antonia, o fetita cu o voce ragusita, a fost cea mai buna calauza. M`a condus incet si mi`a vorbit despre joc pana la un loc pe care nu il remarcasem in zilele anterioare. Am simtit un balansoar si am inceput sa ma dau fericita si sa vorbesc cu Tonia. I`am cantat un elefant, pana am ajuns la 10 si au fost cele mai frumoase momente. Nimic nu ma grabea si gandul ca un copil ma priveste, fara ca eu sa il vad, m`a facut sa imi dau frau liber bucuriei mele. Tonia mi`a zis apoi: "e tarziu, trebuie sa mergi mai departe!" si m`au infascat alte maini si m`au aruncat in ceva ce cred ca era o roaba si o voce imi canta " hai la groapa cu furnici, ba e aici ba nu`i aici!"
In final roaba s`a rasturnat cu mine in nisip si auzeam putin mai departe marea. Mana mi`a fost asezata pe un fir, pe care cumva simteam ca trebuie sa il urmez iar la o distanta mica de mine se auzea zgomotul unei castaniete. Din cand in cand gaseam cate un saculet cu scoici, era ca si cum gaseam un tezaur. La sfarsitul firului, eram chiar in fata marii, simteam aproape valurile venind spre mine. Am ramas putin si am ascultat  si am decis ca drumul nu se poate termina asa, n`avea niciun sens. Am intrat incet in mare, imbracata, si m`am aruncat si am inceput sa inot- tot timpul legata la ochi. Era atat de frumos, parca as fi inotat in lapte, am simtit o stare de liniste si fericire. Ma si gandeam ca trebuie sa fie frumos sa o termini asa. Auzeam departe deja castanietele  care erau tot mai agitate si mi`am zis- totusi e un joc, hai sa nu le dau emotii organizatorilor. M`am reintors dupa clinchete si cand am iesit din mare, doua maini m`au invesmantat intr`o patura si m`au asezat cu blandete pe jos si m`au intins, punandu`mi mainile pe piept. In mintea mea asta era sfarsitul End of story, culmea e ca nu eram trista, ma si gandeam "cand iti vine sfarsitul dupa o viata frumoasa, poate iti pare rau ca se termina". La mine era o stare de liniste si bine si am ramas o jumatate de ora meditand, In timpul asta auzeam cum alti participanti erau pusi aproape de mine si unii se ridicasera imediat. 


Mi`a placut teatrul labirint ca joc si experienta. Punctele cheie au fost in mintea mea aparitia copilului si aruncarea in mare. 


In august, desi trebuia sa fac cu o prietena Camino de Santiago, in ultimul moment m`am razgandit, iar noi doi  am plecat in Portugalia. Acolo  am aflat ca aruncarea mea in mare nu fusese intamplatoare. Tatal meu avea sa fie gasit pe o plaja de la Ostia, dupa ce il adusese marea. Gestul lui a fost unul constient si nu era urmarea unui joc sau a unei experiente senzoriale.


In septembrie a venit o noua bifurcatie, vestea ca am sa vad lumea prin ochii unui copil ce urma sa vina. 

Acum Tudor are un an si abea acum mi`am gasit puterea sa scriu despre ce mi s`a intamplat, cum teatrul labirint avea sa ma pregateasca pentru ce urma sa vina cu atata forta in viata mea. 

intimitate

cel mai bine am inteles notiunea de intimitate cand am vazut imaginea unor femei discutand. prima oara m-a frapat acum vreo doi ani, cand mi-am vizitat o prietena in casa parintilor ei. la un moment dat, fara sa vreau, am surprins printr-o usa intredeschisa imaginea lui Laure vorbind cu mama ei. era atata caldura si se priveau cu atata dragoste, erau doar ele si altceva nu mai exista in jurul lor. era prima data cand am vazut profunzimea unei relatii. in acel moment am avut un sentiment de strangere de inima, niciodata nu mai vazusem acest tablou, in care o femeie de o eleganta rafinata isi privea fiica rebela cu care nu era de acord in multe privinte, cu atat de multa dragoste. pentru mine a fost o surpriza sa o vad pe Laure, care e o femeie genul foarte masculin si foarte stridenta, transfigurata. in momentele in care era in preajma parintilor, era cu totul o alta persoana si nu la modul fals si ipocrit. aproprierea mamei parea sa o transforme, sa ii ofere o feminitate pe care nu o mai vazusem la ea.

a doua oara, acest tablou al intimitatii l-am surprins intre doua prietene pe care le-am fotografiat. fotografia nu e una clara si reusita, insa imaginea apropierii si a legaturii dintre ele se vede. aceasta imagine am vazut-o numai in Franta, femeia delicata si eleganta in atitudine si simplitate care se apleaca asupra relatiilor cu adevarat profunde, fara ca intre ea si cealalta sa existe vreun spirit competitiv, care nu au nimic de demonstrat si care se daruieste in intregime cu deschiderea omului care nu a cunoscut nicicand sentimentul tradarii.

multumesc Helene, multumesc Karline

despre ce nu-mi place sa vorbesc

in general, sunt putine subiecte pe care le evit, iar atunci cand cineva le abordeaza ma arat interesata, raspun evaziv si apoi incerc sa gasesc ceva de care sa ma agat si sa indrept discutia spre ceva mai amuzant.

ma irita sa vorbesc despre propriile mele credinte religioase, este o optiune intima, iar intrebari de genul daca cred in Dumnezeu, daca merg la biserica sau daca ma spovedesc ma fac instant alergica la persoana care mi le-a adresat.

nu-mi place sa vorbesc despre viata mea sexuala si mi se pare trivial sa abordezi acest subiect cu cineva cu care nu ai un grad de intimitate foarte ridicat, sau informatia pe care incerci sa o obtii nu este in scopuri terapeutice.

evit sa vorbesc despre bani si sunt in stare sa intorc spatele cuiva care indrazneste sa ma intrebe despre situatia mea financiara sau incepe sa mi se laude cu realizarile sale.

foarte rar raspund intrebarilor privind emotiile si sentimentele mele, imi place sa le exprim iar vorbaria pe tema aceasta nu ar face decat sa le goleasca de continut.

pana la urma sunt lucruri de bun simt, nu cer prea multe celor din jurul meu, doar sa nu-mi raneasca sensibilitatea.

in ultima vreme ma simt agasata de femeile devenite mame, care vor cu tot dinadinsul sa imi povesteasca de plozii lor si de marile realizari si framantari metafizice si intelectuale ale micilor mutanti. percep aceasta forma de supraexpunere a copilului ca fiind o agresiune indreptata direct spre copil, dar si spre ceilalti. tot atat de tare ma enerveaza discutiile nesfarsite despre sarcina si despre cat de minunanta e aceasta perioada. toata lumea se asteapta la un singur tip de reactie fata de aceasta perioada, fericirea exhibata ca in reclamele comerciale, iar starea mea de normalitate, sau faptul ca nu prea vorbesc despre asta nu face decat sa dezamageasca .

mi se pare firesc si decent sa imi traiesc in intimitate impreuna cu cei foarte apropiati emotiile si starile. din cauza acestui mod de a gandi si a simti sunt catalogata ca fiind infumurata si distanta. ma simt bine cu aceasta eticheta, pana la urma ii tine la distanta pe cei dornici de amanunte.

Unii au senzatia ca daca iti cunosc detalii din viata te si cunosc.

despre cum crestem impreuna

trec printr-o etapa foarte emotionanta, etapa in care ma minunez cum in mine creste o fiinta, care este melanj al dragostei noastre. ma intreb va semana mai mult cu mine, sau cu el, sau va fi un mic pui de om care va lua ce este mai frumos din noi doi.

de cand e impreuna cu mine a calatorit mult. vine chiar de la Porto, la doua saptamani a fost la Clermont-Ferrand unde am pledat ca avocat la Tribunalul Administrativ, duminica ne-am intors de la Barcelona, unde in cadrul unui proces simulat desfasurat in spaniola, am avut rolul judecatorului de libertate, la sfarsitul lui noiembrie plecam impreuna intr-un stagiu de o saptamana la Nimes in Franta sa lucrez intr-o societate de avocatura, iar in decembrie plecam cu totii la Viena. sigur va avea aceeasi dragoste pentru calatorie, fiindca in tot timpul asta se bucura alaturi de mine.

ma uitam ieri la ecograf cum se invarte, cum se intinde, cum isi duce manutele la ochi, cum le intinde atunci cand ceva nu-i place, cum se intoarce la somn. seamana la gesturi tare mult cu tatal lui. insa poza arata un nasuc dragut ce pare a fi al meu si niste buzite frumoase si imi parea ca imi zambeste.

ma minunez si imi dau seama ca il ador deja si crestem impreuna.

pour toi mon amour

Pour toi

Quand tu me demanderas, un jour, pourquoi j`ecoutais de la musique, je te dirai que je t`invitais a la danse, et que tu dansais avant de voir la lumiere. pour toi, mon amour!

run out of...

You`ve run out of tears and your sleep

Podurile peste care nu treci sunt doar o iluzie optica